Cum se face? Fabricat în România - Cine este Niki?
- Niki
- Oct 25, 2022
- 1 min read
Zilele trecute, jurnalistul Valentin Gheorghe m-a provocat la o discuție extrem de serioasă: despre mine, despre cum am învățat să fiu antreprenor, cât de greu se pornește o afacere în România și cum/de ce m-am reîntors în țară, după 12 ani petrecuți în Italia.
Toate ca toate, dar una dintre cele mai grele întrebări mi s-a părut aceasta: ”Cine este Niki?”
În primul rând, pentru că mi se pare foarte greu să vorbești despre tine. Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă pune în dificultate o astfel de întrebare, aparent simplă.
Câteodată, întrebarea aceasta mi-o pun și eu, singură. Mai ales atunci când am momentele mele de analiză interioară, atunci când mă opresc din toată agitația vieții de zi cu zi, pentru a analiza ”la rece” ce am făcut, unde am greșit, ce pot face mai bine!
Și, da, recunosc: am învățat să fiu antreprenor și să ajung omul de astăzi, doar din greșeli. Din greșeli am învățat mai mult decât din orice manual și mai mult decât din toate sfaturile pe care le-am primit. Pentru că, nu-i așa, la sfaturi suntem toți buni!
Iar una dintre cele mai importante lecții a fost aceea de a învăța să mă ridic și s-o iau de la capăt. Cu curaj, cu încredere și cu credință! Asta mi-a fost cea mai bună lecție!
Comments